Treceți la conținutul principal

Memory stik-ul corespondentei guvernului si stampila BOC

Intr-o tara normala scandalul diferentelor intre variatele Legii Invatamantului, asumata in parlament si varianta postata pe site ar trebui sa conduca la demiterea intregului guvern!

Pentru mine problema de fond nu este faptul ca a rezultat o situatie cu doua variante ale legii prin corectarea unor neglijente in serviciu. Problema de fond se ridica in urma justificarii actiunilor care au condus la existenta celor doua texte diferite.

Citim in cotidianul Evenimentul Zilei, despre modificarea de pe sest: [„A venit cu stickul dumnealui. Există numeroşi martori. Nu înţeleg de ce încearcă să fugă de răspundere”, a spus Andreescu, care a precizat că legea va fi modificată în sensul aprobat în guvern. Ea a recunoscut că SGG avea obligaţia de a verifica, dar susţine că modificările sunt încă posibile, chiar dacă forma completă nu a trecut practic prin parlament.
„Omisiunea” a fost sesizată ulterior, iar SGG a modificat forma legii pe şest şi a postat-o pe site-ul guvernului. După ce PNL a reclamat diferenţa dintre cele două proiecte, cel asumat şi cel postat, legea a dispărut cu totul de pe site.
Ca explicaţie, şefa SGG, Gabriela Andreescu (PDL) a făcut-o vinovată de situaţia creată pe Ecaterina Andronescu, care ar fi trimis pe stick, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu (PSD), varianta trunchiată.]

Este ridicol sa afli in ce republica bananiera traim. La noi membri guvernului trasfera documente fundamentale ce devin legi ale statului pe stik-uri de memorie. Este incredibil, pentru cei care cunosc cat de cat norme de administratie, sa aflam ca proiectele de legi nu se predau intre ministere in forma scrisa si asumata prin semnatura. Proiectele de legii pe care Guvernul isi asuma raspunderea se transfera pe stik-uri de memorie, poate chiar pe yahoo messenger sau gmail!!!!! :))

Pai stimabililor care sunteti prin ministere, mai ales cel al invatamantului, Proiectelele de Legi nu sunt fisiere cu filme porno sau muzica in format mp3 bune de transportat in buzunarul de la blugi. Proiectele de legi sunt documente oficiale ale acestei tari, din ce in ce mai putin administrata, care trebuie tiparite pe suport de hartie, semnate pe fiecare fila ce este la rindul ei numerotata. Aceste documente ce au si un grad de secretizare se predau de la un minister la altul sau de la mnister la SGG in mapa sau prin posta speciala, in nici un caz prin MEMORY STIK.

La o asa procedura idioata de lucru, Emil BOC, profesor universitar in drept constitutional, poate sa se duca linistit la culcare ca tara se guverneaza si singura daca langa stik-ul de memorie cu proiectele de legi se mai afla si stampila cu semnatura sa de cand era primar in Primaria Clujului. Vorba unui amic, de la Cluj se poate genera orice scandal diplomatic, daca cineva scrie un document aiurea si aplica STAMPILA cu semnatura olografa "Emil BOC" apoi il trimite in alta tara. Oare ce s-a mai intamplat cu acele stampile prin care Emil BOC de acum cativa ani administra municipiul Cluj Napoca de la distanta?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inchizitia moderna - COMISIA de ancheta Elena Udrea

Am ascultat si eu inregistrarile "discutiilor" din cadrul Comitziei gandita pentru executia Elenei Udrea si am ramas consternat de nesimtirea membrilor acesteia. Se vede treaba ca, indivizii din comisie, nu au decat un singur scop acuzarea ministresei Udrea cu orice pret. Adriana Saftoiu, devenita liberala dupa eliberarea de la Cotroceni are un motiv clar pentru tinta EU. Ludovic (PNL) si Aura (PSD) au un stil 100% al comisarilor sovietici de dupa razboi din structurile (NKVD). Putatorul de lance sau lantz, cum vreti, nu este altul decat Ludovic care ar trebui sa taca o mie de ani. El in calitate de ministru dupa ce a accidentat o fetita pe trecerea de pietoni a pus structurile statului sa musamalizeze cazul si sa rezolve situatia, (era un guvern liberal 100%). A tagaduit ca ar fi fost autorul accidentului cu toate ca probele calde de la fata locului puteau sa infirme pozitia adoptata de nevinovat. Si totusi, atunci, nu s-a constituit o comisie de ancheta. Merita sa a

Proiecte EUROPENE în CERTEJUL DE SUS, HUNEDOARA

Dezvoltarea ROMÂNIEI nu se realizează fără accesarea fondurilor europene. Cine sa faca proiectul? Cine sa ne sfătuiască? Ce este eligibilitate proiectului? Care sunt fazele unui proiect? Intrebari la care cetățenii din HONDOL, NOJAG, VARMAGA, SĂCĂRÂMB, CERTEJUL DE SUS, BOCSA vor avea răspunsuri și soluții!

PAPA vs KIRIL sau ROMA veche vs de NOUA ROMĂ

Foto: sursa PROTV SITE O fotografie cât 1.000 de cuvinte după 1.000 de ani de separare ecumenică. Ieri, s-au întâlnit managerii a două intreprinderi religioase, Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă din Rusia pe un aeroport din HAVANA (CUBA). Pe lângă grija celor care făuresc imaginea publică nu putem să nu remarcăm: 1. Din atâtea palate câte le stăpânesc nu au găsit decât o aerogară din CUBA? Sa fim serioși era totuși un PAPĂ și un PATRIARH!!! Halal protocol și respect față de subiecte. Că cei doi s-au întâlnit în gară e bine să spunem pentru istorie că din întâmplare (nu au mai avut kerosen avioanele și se explică de ce după 1000 de ani are loc întâlnirea la vârf). Din întâmplare a rămas și TEOCTIST al Biserici Ortodoxe din România la ROMA în anul 1989 când mergea spre INDIA, și a băut un ceai cu PAPA. La întâlnirea dintre avioane, conducătorii intreprinderilor religioase,  Papă și Patriarh, au semnat și o Declarație COMUNĂ! Personal cred ca acest protocol sofisticat este