25 sept. 2012

Diletantism Politic pur românesc

Să tot fie câteva luni de zile de când emoțiile viitorului nostru ca țară ne-au copleșit. Nu intru în detaliile acțiunilor politice, uneori justificate, alteori impuse de alții, de aici sau de acolo, dar nu pot sa nu remarc:
1. PNL și PSD în mod individual aveau personaje politice cu o valoare mai mare în exprimarea dezbaterii politice și doctrinare decât în cadrul asocierii USL.  
2. Nu credeam că ajung zilele în care politica este o forma fără fond. Curentul USL are o singură viziune politică pentru țară și anume înlăturarea președintelui în exercițiu Traian Băsescu și ATÂT. In opinia mea nereușita se datorează copilăriilor manifestate de actorii diletanți fără așezare intelectuală. Văzându-l pe Crin Antonescu mi-am adus aminte de Dumitru Mazilu pe tanc în 1990.
3. Noua guvernare populistă împarte în stânga și în dreapta bani noștri fără să fim consultați, prin politici sociale pe termen scurt numai pentru a câștiga voturi în toamnă. Nu îmi amintesc să ne întrebe cineva dacă dorim să se acorde ajutoare celor care au castele de mii de metri pătrați care nu își achită nici măcar impozitul pe aceste clădiri. Guvernul Ponta nu are nici un proiect viabil în  strategie aplicabil și toate le amână până la anul (2013). Observăm că a suspendat cu ușurință proiecte serioase de cercetare din Universități, proiecte de infrastructură fără nici un alt discernământ decât ipoteza HRUSCIOVISTĂ că sunt ale PDL-ului si clienților acestuia. Mă întreb: membrii cabinetului PSD+PNL nu sunt capabili să facă NOI și NOI proiecte chiar cu clientelismul USL, ar câștiga țara până la urmă.
4. Personajele din cabinetul PONTA în frunte cu premierul HABAR NU AU de DIPLOMAȚIE, ADMINISTRAȚIE și POLITICĂ EXTERNĂ. Comportamentul copilăresc, uneori infantil de care dau dovada coboară România la statut de colonie. In urma cu un an scriam despre diletantismul Cabinetului BOC la vizita din CHINA când delegația a fost formată din paparude îmbrăcate de club-ing ofensând partenerii celei de a treia putere politică a lumii care erau îmbrăcații potrivit cutumelor diplomatice. Acum constat cu amărăciune că cei de atunci erau puțini mai buni.
5. Cabinetul(ele) BOC nu au fost apreciate de mine dar au fost tolerate cu simț  civic pentru că în toată neștiința lor au dinamizat economia cu un preț electoral pe care acest guvern nu vrea să îl copieze. Acum constat că imaginea publică a guvernului BOC este întărită de greșelile și neștiința guvernului PONTA   
6. Nesimțirea și aroganța PDL față de opoziție a fost copiată și aplicată de USL cu diferența unității de măsură. nu cred ca românii își mai doresc astfel de personaje insolente să fie politicienii de mâine.
7. Personajele din politica românească trebuie sa înceapă cu alfabetul politicilor și strategiilor de dezvoltare a lumii: 
7.1. Romania nu mai poate fi independentă întrucât face parte dintr-un program politico-economic mai mare la nivel European. Aderarea la UE nu ne conferă drepturi fără obligații;
7.2. România fără capital din exterior devine colonie întrucât nu mai avem independență economică, bancară și energetică și nici piață de desfacere;
7.3. Structurile de informații externe nu se folosesc la imaginea Guvernului (oricare ar fi acela). Structurile se realizează în zeci de ani și contribuie la existenta statului Romania (prin acțiuni de lobby in politică, economie, geo-strategie, etc.).
7.4. Investițiile se aduc prin ”curtarea” marilor corporații nu prin ignoranță și audiențe pin anticamerele Ministerelor ale reprezentanților acestora.
7.5. Statutul de demnitar nu-ti da dreptul sa ignori Instituțiile statului și nici să vorbești orice, oriunde, despre oricine. 

Este necesară o altă politică și trebuie să înceapă presa, chiar din mediul virtual, să formeze poporul.

bmd - simplu, nu? Intra pe site!