21.01.2012

Premisele unui nou orizont politic

Partidul National Roman

Cred ca este timpul pentru noi contructii politice si noi doctrine. De la doctrinele clasice, care nu mai au expresivitate si reprezentativitate in societate, istorice, la un ”PARTID NATIONAL” modern si autontic drumul trece vrând nevrând prin piața din centrele orașelor ROMANIEI. In urma cu 2000 de ani, democratia se exercita in pietele Greciei si se transpunea in Parlament. Dacă Aristotel a formulat o distincție clară între trei forme de guvernământ: monarhia, aristocrația și democrația, putem considera că este timpul meritocrației să se impună.
Un partid National Roman, modern, poate fii format din adeziunea: antreprenorilor români; persoanele cu profesii liberale (medici, artisti, scriitori, jurnaliști, avocati, notari, experti, evaluatori, etc.); tineri care isi doresc o viata activa economic si care nu asteapta ajutoare de la stat; tineri care pot sa schimbe ceva in Romania dar sunt in alte tări; persoane care cred in statul modern bazat pe activitati economice generate de capitalul privat autohton; pensionari activi; cadre militare pe care statul i-a pregatit si tot statul i-a marginalizat.

Eu cred ca este nevoie de o constructie socio-politica bazata pe cluburi profesionale si si clase de meritocratie. Acesta contructie poloitică trebuie sa aiba o fundație bine dimensionată pe care să crească organic un partid pe intreg curpinsul tării pe baza unei doctrine national-conservatoare in adevaratul sens al cuvantului nu in sensul denaturat din Romania ultimilor 20 de ani.
Pentru romani din această posibilă constructie politică credinta de baza trebuie sa fie respectarea traditiei și a culturii fiecaruia dintre noi. Comunitatea la care aderăm trebuie să fie mai presus de individ. Cetățenii pot sa aiba drepturi de vot dar numai in raport cu aportul lor in societate. Nu putem lasa soarta natiunii pe votul unor ignoranti, manevrati cu pachețele și bani in campania electorala. Oameni nu sunt egali si nu pot avea mai mult decat oferă societatii. Socialul trebuie limitat la persoanele care chiar sunt cazuri sociale si in limitele decentei existentiale.
Elementul National nu trebuie confundat cu ”nationalismul” provenit din doctrinele de extremă stângă si dreaptă. Nationalul modern inseamnă:
- economie nationala integrată in economia europeana bine definită si individualizată;
- ”capital autohton implicat in contrucția nationala”,
- valori umane autohtone;
- proiecte socio-economice care coabiteaza foarte bine cu ”internationalul” sau mai bine zis cu ”mondializarea” economica si politica.
Nevoia obiectiva a celor care au ceva in comun, Romania ca stat membru UE, trebuie sa genereze o structura politica moderna. In societatea viitorului, un antreprenor nu trebuie sa mai facă slalom legislativ pentru a genera bunastare si plus valoare in societate. Antreprenorul român nu trebuie stigmatizat in timp ce antreprenorul strain este adulat.
Un antreprenor nu va mai cotiza la partidele existente care nu au doctrine și nu au control asupra parlamentarilor. Legislativul si executivul se va apleca apleca asupra problemelor capitalului autohton doar daca acest capital (uman, financiar) are reprezentanți direcți in forurile de conducere.
Un partid al capitalistului si specialistuluii autohton trimite cu mandat bine definit prin statut oameni politici in legislativ si executiv pentru a reprezenta clasa de mijloc, o clasă ce aduce plus valoare in intreaga societate prin activitatile antreprenoriale, liberale, stiintifice si culturale.

20.01.2012

Poze Piata Universitatii « RomaniaMilitary

Poze Piata Universitatii « RomaniaMilitary

17.12.2011

Demagogie Guvernamentala si Indiferenta sociala

Pana nu demult ramaneam interzis de faptul ca ANAF trimite adrese pentru debite de 1 (un) leu, ca sa nu mai spun ca trimite si pentru cele de 3,4,5, lei. Ma gandeam: Cat de idiot trebuie sa fii, ca functionar al statului sa cheltui bani cu mult mai multi decat ai putea sa recuperezi? Sigur, functionarii imi vor spune ca asa e LEGEA. Dar intreb pe mai mari functionarilor de la ANAF, de ce nu schimba legea si sa nu cheltuie bani pentru debite mai mici dect valoarea hartiei (fara cheltuieli de imprimare, curierat, etc).
Azi am costatat ca nu trebuia sa ma minunez deloc. Priviti acest cupon de pensie si suma ce se acorda pensionarei>



Citesc o stire pe site-ul CANCAN "Maria Tomescu o pensionară de 69 de ani din satul Malarişca, judeţul Mehedinţi primeşte în fiecare lună o pensie de 1 leu. Pe cuponul de pensie este specificată suma de 3 lei, însă doi lei îi sunt impozaţi de către statul care a condamnat-o să trăiască într-o sărăcie lucie" vezi foto
Stimabililor BOC (primul dintre ministri) si IALOMITEANU (minitru de finante) se pare ca habar nu aveti pe ce lume traiti.... Daca se intimpla asa ceva in ROMANIA anului 2011.. Ori demisia, ori demiteti toti responsabili din subordine... Asa ar fii la altii, CURAT. La noi este mai MURDAR.

29.11.2011

Justitia romaneasca intre EST si VEST

Citez din presa: "Directorul general al Brantner România, Călin Stoia, arestat pentru dare de mită în dosarul Apostu, nu va fi eliberat pe cauţiune, a stabilit marţi Curtea de Apel Cluj, chiar dacă familia lui Stoia a strâns un milion de lei (aproximativ 232.000 de euro), valoarea cauţiunii stabilite de instanţă."

Faptul ca institutii ale statului DE DREPT, multe la numar, este adevarat, isi fac datoria si aduna probe judiciare pentru cei care incalca Legea este un fapt pe care 90% din romani il asteptau de 20 de ani. Eu ma bucur ca in sfarsit parchetele (multe la numar si astea) lucreaza pentru interesul statului, al dreptatii si al demnitatii umane. 

Ce nu inteleg, azi, este situatia creata prin acest caz al cereri de eliberare prin plata cautiunii. Atentie, eliberare pentru cercetare in stare de libertate! A nu intelege cineva ca prin eliberare inculpatul va fi absolvit de vina.! 
Refuzul cereri de eliberare pe cautiune costa statul roman 232 mii de euro (un miliard de lei vechi).

Eu as fi bucuros daca oganele judiciare, din Romania, ar aresta in serie infractori si statul ar incasa de la fiecare acesti bani. 

Cred din ce ince mai mult ca justitia din Roamania, mai are o atitudine HRUSCIOVISTA implementata in urma cu 60 ani si abolita prin anii '70 cand Justitia era nationala. 

Atentie!!! Din suma de un miliard lei (lei vechi) statul putea sa angajeze 10.000 de agenti sa supravegheze casa, toaleta, bucataria, gradina, biroul, etc si toate miscarile vazute si nevazute ale inculpatului. SI TOT MAI RĂMÂNEAU BANI. Perosnalul de paza ce ar fi trebuit sa fie in jurul acestui om exista si este platit de la buget. Ce conta ca inca doua saptamani, il pazea si statul incasa banii!!! Pentru atata banet ii puneam sa pazeasca inculpatul 24 din 24 (vorba ardeleanului una-intruna) si tot mai ramaneau o groaza de bani. 

Intreb si eu, retoric: Ce putea sa faca un om sub control judiciar in situatia in care judecatorul ii pune interdictie? Crede cineva ca dupa ce a ajuns aceasta persoana sa vada cum este intr-un arest, isi mai joaca cartea vietii la loto? 

Argumente ca poate influenta ancheta sa distruga probele sunt puerile si KAGHEBISTE! Dimpotriva, trebuia lasat si filat sa se observe unde se duce si ce ascunde sau vrea sa distruga!!!! Asa fac alti!!! Asa faceam si noi romanii dar in alte vremuri, nu demult apuse!!! 

Consider ca justificarile acuzarii sunt de domeniul justitiei comuniste si nu fac bine societatii! 

Exista conceptia in randul justitiarilor ca MUSAI SA STEA IN PUSCARIE! 

Hai sa ne uitam peste ocean si sa vedem cum fac autoritatile din USA rost de bani la buget!!! Te prinde, te aresteaza, platesti cautiunea si te lasa acasa sub control judiciar! DAR ITI IA BANU!

Vezi si recentul caz al sefului FMI. A platit,  apoi a stat la hotel cu zgarda la mana :)) si nu a distrus nici o proba. 

Din atitudinea acuzarii si eu inteleg ca nu sunt probe suficiente!!! JUDICIAR VORBIND. Eu nu spun ca nu sunt fapte, stiute de multi, intuite de si mai multi, dar acestea nu sunt probe judiciare!

Eu socot ca dupa episodul de azi, statul roman, nu numai ca nu a incasat miliardul, dar cu siguranta va platii mai mult de un miliard daune interese pe care inculpatul de azi le va solicita la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru conditiile inumane in care a stat in arest. 

Cine plateste atunci?

Si uite asa justitia este doar pe sticla televizorului pentru cei care intr-un an de zile vor VOTA! In realitate insa "romanul" nu are DREPTUL elementar la demnitate si trebuie musai sa fie cercetat in arest, fie ca a mancat carne in ziua de post, fie ca a dat spaga, fie ca este criminal in serie. La toti se pune semnul EGAL, sunt proscrisi, si prostii se bucura la jurnalele de stiri.

 Sa nu uit: Avocatii inculpatilor fac o sceneta de teatru si ma fac sa rad cand apeleaza la comunicarea prin presa pentru a induce o ”vinovatie” persoanei care a facut delatiunea (a declarat procurorilor cazurile si faptele), Aspazia DRONIUC. Pai stimabililor, actori judiciari, in AMERICA o astfel de persoana trecea intr-un program special prin care nici macar nu o mai recunoasteati, de-cum sa va doriti sa fie incriminata!!!

Sa fim seriosi domni profesori!

04.11.2011

Supriza din tinutul secuiesc, de Deutsche Welle

Un excelent reportaj al jurnalistilor Deutsche Welle despre autonomia Tinutului Secuiesc...

Sursa: http://www.dw-world.de/flashes/autonomie/index.htm

18.09.2011

Erou ungur al romanilor...

Pe acesta placa, de marmură, lipita pe o cladire din ARAD, SCRIE NEGRU PE ALB, in doua limbi de circulatie internationala, ca cetateanul TOTH SANDOR, de nationalitate maghiara, a cazut eroic la 23 decembrie 1989, in ARAD, in timpul revolutiei.
Saracu turist, a venit sa vada ROMÂNIA, chiar de sărbatorile de IARNA si a juns EROU al revolutiei noastre!!!
As vrea sa vad si eu in strainatate placi comemorative pentru agentii de infromatii, ROMÂNI, cazuţi la datorie in alte tări. 
      Doar nu vă închipuiţi ca ŞANDOR menţionat pe placă a fost doar turist!! Să fim serioşi! Opinia mea este că a fost printre cei care au dezlănţuit infernul revoluţiei, in yona de vest, agent al serviciilor maghiare înfiltrat,  a intreţinut focul luptelor si a diversiunii şi apoi a devenit victima colaterala a masinii din care a facut parte pe frontul nevăzut. Probabil nici familia nu stie ce facea in realitate, turism sau misiune!!! Oricum putem spune: Dumneyeu sa-l ierte!  , ... dar nu  putem fi de acord cu titula de pe placa a căzut eroic.... ) este un EROU la Ungariei, .....
 

05.09.2011

Riscurile aduse de scientometrie?

A discutat cineva la noi despre riscurile aduse de scientometrie? 

Nu înţeleg de ce ni se cer date cu privire la publicaţii numai din ultimii 5 sau 10 ani (arbitrariul intervalelor e o altă dovadă de amatorism) 


De ce trebuie ca revistele noastre să dea prioritate autorilor străini în timp ce revistele şi editurile străine le dau tot lor prioritate. Aproape că ni se spune: publicaţi pe oricine şi orice, numai străin să fie. Nu ar fi mai bună forţarea reciprocităţii?


O analiza foarte buna a prof. univ. dr. Valentin Muresan

04.09.2011

Recontructia INFRASTRUCTURII

In toată țara dacă mergi sunt șantiere unde  se sapă si se asfalteaza străzi, se repară poduri, etc. In aceste șantiere se asfalteaza se schimba bordurile si pavelele! Consider ca este un lucru bun, incepem sa ne modernizam, intra banii in circuitul economic pe verticala si orizontala si trecem criza mai usor.

Am avut ocazia recent sa trec pe Valea OLTULUI (DN7). La viaductul CÂRLIGU MIC (intre Cozia si Brezoi) lucrarile de renovare a viaductului au enervat sute de mii de conducatori auto. La acest obiectiv reparat acum cateva saptamâni constatam cu totii ca asfaltul este  turnat in valuri. Am trecut peste poduri si podețe  reparate recent si am constatat ca stratul de asfalt este la fel asternut ”in valuri”. Am ocazia zilnic sa vad modernizarile de strazi din CLUJ, TURDA si ALBA IULIA, si constat ca firmele selectate nu au capacitatea de a face un lucru la un standard superior de calitate. 

Nu aduc in discutie licitatile si bani platiti pe lucrari, dar oficialii din Ministerul Transporturilor si din Primarii ar trebui sa prezinte procesele verbale de recepție a lucrarilor si sa atace GARANTIA ceruta executantilor!!!

Curat: Se face ceva!
Murdar: Se face de mântuială!!!

07.07.2011

PROFESORI si profesori versus discipoli

Au intrat in istorie zilele in care Profesorul (Conferentiarul) universitar lumina mintile studentilor prin cursuri sau conferinte, iar cuvintele erau absorbite de audienta. Audienta de azi este formata din studenții pregatiți în scoală și liceu de unii elevii repetenții ieri. Sindromul nepotismului inseminat în sistemul de învațamânt românesc dă roade extrem de otravitoare. Ministrii după miniștri au schimbat regulile curriculare ca si camașile iar acum dau vina unii pe alții parcă ne încălzește cu ceva.

Criterile de selecție conduc spre antiselectie.S-a inoculat parinților si copiilor ca nu trebuie sa se invete din toate materiile de cultura generala si e suficient sa se studieze numai despre stiintele din care se da bacalaureatul. Bacalaureatul, reconsiderat in ultimii ani devine in opinia publica ca fiind un examen al vieții ”OBLIGATORIU” de luat (DEȘI NU ESTE!!!). 
Presa de azi nu mai este ca si presa de acum 50 de ani si nu sesizeaza diferenta: 
BACALAUREATUL nu este pentru ”toti” tineri care au facut un liceu si nu este obligatoriu sa fie luat. Abia acum intram in normalitate si in selectia calitatii educationale. 

Este adevarat ca procentul de promovabilitate este inacceptabil de mic. Cauza nu este la Ministrul, FUNERIU, care nu a recunoscut "autoritatea" Ministerului care-l conduce nevalidandu-si diploma. Cauza este la promovarea NON_VALORII si a nepotismului in ridurile profesorilor care devin o CASTA. Daca tata sau mama a fost profesor, odraslele devin prin definitia "dreptului familiei" profesori chiar daca sunt departe de valorile psiho-pedagogiei. Acestii tineri academicieni prin geneza, nu prin "meritocratie" au devenit formatorii de azi ai copiilor care dau rateu dupa rateu din greu la exprimarea bacalaureala. Ruptura de generatii academice, prin pensionarea anticipata si timpurie a ”titanilor” care ne invatau odata cu elementele curriculare obligatorii si comportament educational si social a condus inevitabil,  la un Etaj profesoral super incarcat in timp ce la ”parter” sunt locurile neocupate.

Este revoltator cata inconstienta se manifesta in legatura cu formarea generatiei care ar trebui sa ma conduca judetul european definit ROMANIA.

Am avut ocazia zilele trecute sa vad director de liceu mandru ca are o rata de promovabilitate la matematica de 40% per total elevii unei clase!!!??? Domnia sa a primit un ecuson politic de director, dar nu are valente intelectuale pentru acesta functie. Intra in clasa la ""si ``jumate"", vorbeste la telefon, sau se joaca cu acest indispensabil aparat electronic. Din cand in cand  asculta elevii le spune ca au raspuns de nota 7 si mentioneaza ca o va adauga la urmatoarea notare uitand ulterior sa isi tina cuvantul si sa o mai ia in considerare. Ulterior, pune o intrebare din scurt si sictirit si da nota 2 pe care o trece in catalog. Ce crede elevul care atunci cand stie nu este notat, iar cand nu stie este amendat? La chimie un alt profesor intreaba scurt si rastit, obisnut cu viata militara, care este simbolul azotului, iar pentru ca "N"-ul nu este prompt, puncteaza nota 3, ca si cand o evaluare a competentelor se face numai  pe baza unei litere!
Eu cred ca trebuie sa reinventam clasele de FARA FRECVENTA in care sa inscriem profesorii care nu au HAR, NU AU HABAR, sunt plictisiti de viata si de societate si transmit elevilor tot ce este mai rau si negativ in lumea asta. Desigur sunt exceptii, dar SUNT!
In mediul universitar, un domn conferentiar imi spunea zilele trecute ca este o cutuma ca sa nu se raspunda pozitiv contestatilor.... Pai studentul cum poate sa isi capete incredere in societate daca dreptul minimal nu exista ca DREPT REAL! Un alt caz de infatuare academica generata de lipsa de experinta si tineretea maestrului devenit profesor la 15 ani: un bine pregatit cadru tehnic vorbind a acordat nota  "3" de trei ori  la examinarea unui student care trebuia sa intre in licenta si acesta a rata finalizarea studiilor. Studentul, pe parcursul celor 4 ani a avut numai medii de 7, 8, 9. La dom profesor i s-a pus pata si nu a vrut sa acorde nota de trecere. Rezulta ca elevul din ROMANIA este mai prost decat cel din ALBANIA pentru ca acela a fost notat cu 7. Actiunea a blocat accesul in viata reala a studentului pentru un an de zile.
O ancheta jurnalistica cu o statistica a profesorilor la care promoveaza mai putin de 50% din studenti a fi naucitoare. Unde este curba lui GAUSS care sa reflecte performanta ?  Pai daca asa de putini studenti i-au examenele, atunci inseamna ca discursul sau cursul nu e bun si ar trebui reanalizat ca sa inteleaga discipolii. A devenit o mandrie ca sa fie reexaminati studentii :). Exista si un pol opus la unele Universitati in care toti au note de 10.
Am avut ocazia sa vad absolventii de studii economice care nu stiu ce este o "chitanta", cum se completeaza si in cate exemplare sau nu stiau cum se "pune stampila" pe un document. 
Studentii sunt nemultumiti ca nu invata nimic nou, iar teoria din cursuri nu ii pregateste pentru viata reala si au dreptate. Cum sa predai contabilitate daca nu ai tinut o contabilitate fie si primara? Cum sa predai marketing, daca nu ai vandut in viata ta nimic? Cum sa predai numai dupa cartile scrise de altii? 

Asa cum spuneam la inceput, inainte marii profesorii conferentiau si uimeau asistenta, azi discipolii sunt uimiti de micimea unor profesori care sunt "rautaciosi pentru a masca nestiinta si superficialitatea pregatirii profesionale.

Elevii au fost invatati sau mai bine zis ”dezvățați” să studieze, iar cartea în opinia generală a celor care instruiesc elevii sau studentii trebuie înlocuită de "soareci" legați prin fir sau unde radio de un calculator. Discipolii de azi deprind tainele copiatului la indemnul dascalilor care accepta ”referate emanate” prin combinatia a doua taste "crtl+C" si "ctrl+V apoi "ctrl+P". Oare de ce ne miram ca nu stiu scrie la examenul de bacalaureat cand in 8 ani (5-12) de scoala, profesori au cerut referate scrise frumos la imprimanta. Domnule Ministru, de ce nu ati dotat cu LAPTOP si IMPRIMATA banca din clasa pentru examen? 

Tinuta de ministru al Educatiei "impune" si nu se "expune" ca si impresia de pe placa fotografica ce are un anumit timp de expunere. Prezent la Festivitatea de ablovire a Facultatilor de Medicina si Farmacie din cadrul UMF CLUJ, domnul Ministru Funeriu, se juca in fata a 10.000 parinti si apartinatori si in fata celor 1.700 absolventi, cu un AIFON [ :) ] si fotografia de zor tribuna din fata mesei prezidiului, ca si cand era in functie de fotograf, nu de MINISTRU al EDUCATIEI!!!


18.06.2011

Pasajul BASARAB - BASESCU (Pasaj BB)

Citam din presa anului 2006: ”Sedinta, in urma careia municipalitatea va putea incheia astazi contractul cu constructorul italo-spaniol, a fost dominata de scandal si insulte la adresa consilierilor Aliantei D.A., venite atat din partea colegilor de la PSD, cat si din partea locatarilor din zona Titulesecu, vehementi contestatari ai proiectului. Daca alesii locali ai PSD au parasit de bunavoie sala, locatarii din zona Titulescu au fost evacuati cu forta din sala. Cu argumente ca "se fura", "ne opunem nationalizarii" sau ca "trepidatiile podului darama blocuri", consilierii PSD si locatarii din Titulescu au incercat sa impiedice inceperea lucrarilor pentru podul rutier.”[ jurnalul.ro/stiri]
Acum dupa 6 ani, timp in care multe familii au beneficiat de pe urma lucrarilor ca salariati ai antreprenorului general sau indirect ca salariati la subantreprenori, proiectanti, arhitecti si chiar cei ce au calitatea de  "proprietarii expropriati" Pasajul este finalizat si bun de folosit. 
Suntem incantati ca putem scurta traseul prin Bucuresti de la Est la Vest, ca se deblocheaza traficul in zona centrala, vedem o contructie utila receptionata: Pasajul suprateran rutier BASESCU _ BASARAB. 
Cred ca numele corect poate fi pasajul BASESCU - BASARAB pentru ca nu trebuie uitat faptul ca artizanul si partizanul investitiei a fost primarul general de atunci, Traian BASESCU.
Este si meritul lui Sorin Oprescu ca are viziuni manageriale pozitive si a finalizat proiecte mari, dar daca nu era idea si proiectul azi nu taia nimeni panglica inagurarii.
Panglicari de atunci, din Consiliul General, ar trebui sa isi ceara scuze public ca scopul lor la "votul impotriva" a fost mentinerea Romaniei si a Bucurestiului in subdezvoltare si "populism'.


Curat: Proiectul by Basescu
           Contructie finalizata by Oprescu
Murdar: Consilierii PSD si altii din perioada anului 2005-2006 care au fost contra.

17.06.2011

Regiunea si regionalizarea!

La 07 septembrie 1951, Stalin observand ca pierde ”controlul sovietic” asupra Romaniei sub conducerea lui Gheorghiu-Dej, a propus acestuia prin doi consilieri sovietici P. Arhipov si Ptumorov,  infintarea RAM. Practic a ”impus” Regiunea Autonoma Maghiara ca protectorat rus. Prin acesta multumea pentru serviciile lui Bela KUN in succesul Revolutiei rosii si controla Romania din INTERIOR. In anul 1952, oficialitatilor romane li s-au cerut sa paraseasca posturile in timp ce noua conducere maghiara le lua locul. Asta se intimpla in 1952. In 2011, dintr-un stat unitar, neindependent si din ce in ce mai putin national, suntem o regiune compacta cu dublu statut: de stat national subordonat politic UE si regiune a UE. Pentru Romania situatia se reitereaza, dar regiunea devine ”regiuni”, iar nepriceputii nostri care s-au apucat de politica conjunctural sau din oportunitate carieristica si imbogatire rapida, nu cunosc istorie, nu cunosc geopolitica si nici nu au viziune sau hotarare sa  decide in cunoastinta de cauza (statutul de om politic inca nu l-au dobandit, multi dintre ei).
Argumentul celor care vor destramarea Romaniei prin regionalizare este absurd: ”atragerea mai multor fonduri europene pe proiecte mai mari de infrastructura regionala”:
Stimabililor oameni ce va considerati oameni politici, jurnalisti formatori de opinie va intreb:
- De ce nu consideram ROMANIA ca o regiune compacta cu infrastructura existenta ce poate fi modernizata cu resurse minime is eficienta maxima?
De ce nu atragem fondurile pentru REGIUNEA ROMANIA (tot s-a depersonalizat statul national, macar sa ramana regiune unitara);
- De ce sa modernizam ROMANIA pentru altii (noi cu fondurile si munca si apoi altii cu profitul si  administratia);
- Noi destructuram teritoriu in timp ce altii (tarile cetral-europene din Grupul VISEGRAD) isi fac ”armata in comun” fiind inconjurati de prieteni! In 1989, Gorbaciov ne asigura de sentimente de buna vecinatate si ”prietenie”.
- Distrugem statul ca teritoriu pentru cativa bani (pentru saraci oricum sunt multi) extrem de putini, iar  proiectele se vor desfasura prin firme de consultanta in elaborare de stategii externe, logistica externa!

Nu sunt nostalgic, pentru ca personal imi merge mai bine acum si nu atunci! Nu sufar de claustrofobia mondializari si cred cu tarie in bunul mers al lucrurilor, dar consider ca sunt lucruri pe care nici nu ar fi bine sa le punem in discutie! Unul dintre aceste lucruri sunt: teritoriul statului roman (national sau nu)!!! Impartirea teritoriala a fost facuta sa fie rezolvate situatiile sociale si economice din fiecare bazin geografic al Romaniei (nu discut de zona centrala a tării pe care se bate moneda cu iz electoral).
Consider ca si  populatia din Botosani trebuie sa aiba o autonomie, o recunoastere si de dezvoltare pe orizontala si verticala ca si cei din Brasov, dar politicile acestora sa fie circumscrise politicilor si interesului Romaniei gvernata de la Bucuresti nu de la MOSCOVA, BRUXEL sau BUDAPESTA.

In incheiere ma intreb: Ce ar spune Regina Angliei si ai ei supusi lorzi daca ”SCOTIA” ar fi o regiune de facto si de drept independenta ecomonic? Regele Spaniei de ce nu regionalizeaza ”Regiunea BASCILOR” si sa i confere independenta economica si politica? Italia de ce nu se divide in SUD si NORD?

”Curat” lucru ca ”murdarul” nu il vede multa lume fie din nestiinta fie din ignoranta!

Sunt convins ca vor fi eviscerați indocrinati care vor emite comentarii prin care sa imi demonstreze ca am o ”gandire demodata” dar o prefer asa ”national ferm cu moderatie in experimare” in locul unui creier spalat prin nu stiu ce fundatii, asociatii create pentru a distruge orice punct de vedere pro Romania.
Domnilor: Accesati fondurile UE pentru ”regiunea ROMANIA” ca este mai mare decat un judet si poate sustine  proiecte regionale valoaroase...

Speculatii politice nesimtite pe seama ajutotului umanitar!!!

Am citit in presa articole scrise, ce fac referire la un ”ajutor umanitar ca consta in apa plata acordat JAPONIEI”. Articolele sunt scrise,  fie de nepriceputi dar dirijati, fie de persoane care speculeaza orice fapt impotriva Guvernului Romaniei.
România acordă Japoniei ajutor umanitar de urgenţă constând din apă plată în valoare de 50.000 de lei(12.000 euro), potrivit Hotărârii de Guvern nr. 568 publicate in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421 din 16.VI.2011, pag. 9, care prevede însă alocarea unei sume de peste şapte ori mai mare - respectiv 383.000 de lei (90.000 euro)- pentru transportul apei pe ruta Bucureşti-Tokyo (art.6 si 7 din aceiasi H.G.)“. Text preluat de pe blogul unei persoane care face politica din opozitie.
Pai se cunoaste ca si costurile de transport fac parte din pret, deci si acesti 90.000 euro pot fi adaugati la valoarea apei plate rezultand 102.000 euro. Care este problema?
 Tehnic apa din Romania ”nu costa nimic” o regasim pe toate vaile . Economic costurile sunt cu procesarea, imbutelierea si transportul.
Daca Guvernul scria in HG ca acorda asistenta materiala umanitara ce consta in apa plata.(punct). Opozantii carcotasi nu mai aveau ce comenta daca in finalul HG-ului se comunica sec: valoare 102 mii euro . 



In loc de concluzie: este de apreciat pozitia Guvernului in ajutorarea populatiei supusa pericolului de radiatie din Japonia.

29.05.2011

Hoitarii de FĂNUŞ NEAGU (material preluat din INTERNET)

Am primit un mesaj electronic ce descrie un punct de vedere al scriitorului Fanus Neagu si consider ca pune punctul si virgula exact acolo unde trebuie:


”Observ, plin de furie, că, de la o vreme, ori de cîte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gîndirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvîrlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avîndu-l ca autor peVladimir Tismăneanu, precum şi vîrtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus-pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar pînă acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei, pe care  i-am iubit o viaţă întreagă, şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii, chiar în ziua cînd îi ducem la groapă? 
De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însîngera zilele cînd ne e sufletul cernit, mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sînteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu - gusturile nu se discută, nu se amendează - dar sînteţi de-a dreptul ticăloşi cînd voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de cînd a dat în pămînt şi pînă a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întîmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică , sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sînt dator s-o spun, în chip excelent, operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: "Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei, împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi pe şovăielnici". Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sînt. Pe cînd tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea "opere", tatăl lui Mihai Ungheanu ara pămîntul în arida cîmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori, cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris cînd n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atît de mult îl urăşti, încît îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sînt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole... ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a Comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrînii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decît să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decît arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua cînd un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mîna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sînt oameni care lăcrimează!
În anul 1948, cînd tatăl dumitale ţinea o strînsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzînd la numele de Ion Vitner, şi care-l avea asistent - ţin'te bine, neică! - pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca. Cînd mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rupe un braţ, un rîu sau un codru. Norocul acestui pămînt este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală.”



15.05.2011

Presa vremii despre magistrati..

Presa vremii

15 mai 2011

12:10

Decupare ecran realizată: 15.05.2011 12:39

Revista "Democratia" din 07 mai 1908

Creat cu Microsoft OneNote 2010
Un singur loc pentru toate notele și informațiile

04.05.2011

”Executat in fata familiei”, film de ”groaza” pe gustul presedintelui OBAMA

OSAMA BIN LADEN. A fost un om care a avut o misiune, data de  CINEVA, nu se stie cine si a indeplinit-o. Din pacate, in aceea operatiune de la 11 sept. au fost multe victime colaterale, ca asa ne-am obisnuit sa spunem cand mor OAMENI nevinovati.

Pana la acesta data, in ce priveste pe cetateanul, yemenito-saudito-pakistanez, Osama Bin Laden, NU exista nici un rechizitoriu de stabilire a vinovatiei si de trimitere in Judecata. Nu exista nici macar un rechizitoriu subiectiv dat de un Tribunal de pe Teritoriul SUA, ca sa il fii condamnat un urma vreunei ”judecati” drepte.

Toata lumea a luat de buna informatia furnizata si regizata in laboratoare si l-a etichetat drept terorist. Totul se bazeaza pe informatii ”smulse” prin tortura de la persoane arestate, fara mandat legal, dar asta e alta problema. Probabil ca istoria va identifica baza legala in care s-a actionat.

"Capturat in viata si ucis in fata familiei" asa titreaza Hot News un capitol al unui articol:
Osama Bin Laden, este omorat ca si in Roma antica, adica printr-un spectacol ”grotesc”. Actiunea este televizata in direct pentru Maria Sa imparatul (presedinte) OBAMA care s-a uitat la televizor si a asistat in direct ca si la o lupta intre gladiatori, numai ca unul era neinarmat si era impreuna cu sotia si ficele sale. Presedintele celui mai ”democrat” stat din lume care s-a delectat vizionand filmul "Capturat in viata si ucis in fata familiei"sa doarma bine cand a vazut ”live” o crima (fara judecata) in care un ”tata” fie si terorist este ucis in fata copiilor sai?
Cum traiesc in continuare acesti copii?
Daca viata schimba rolurile si faptele erau invers ce sentiment aveau fetele lui Obama si cum ar fi vazut viata in continuare?

In cazul altor criminali s-au deschis procese si s-au dat sentinte care in mod evident s-au pus in aplicare prin diferite METODE. In acest caz nu trebuia sa se afle mai multe. Exista UN MARE RISC,  Bin Laden PUTEA  SA SPUNA MAI MULTE?

Filmul nebuniei de pe televiziuni si internet nu lasa loc de analiza clara la rece. Eu cred ca actiunea a fost LOCAT IN ALT TIMP, adica s-a derulat cu ceva timp inainte de data publicitatii.

Se impune o intrebare: Asa de departe a ajuns tehnologia ”vorba unui prieten” incat testul ADN pentru identificarea celui execuat sa se realizeze instant (intr-o zi).
Poate ca adevaratul mobil al interventiei in zona de conflict a incetat sa existe. Filmul, ca orice film, incearca sa convinga opinia publica ca a fost execuata si s-a facut ”dreptate”. In realitate fostul om al americanilor, OSAMA BIN LADEN, parcat pentru o perioada in PAKISTAN printr-un program de protectie a trebuit sa fie legendat si aruncat in valuri. In sustinerea ipotezei ma gandesc cu suspiciune ca autoritatile americane (aici nu mai pot spune ca trupele) au distrus ”proba” interventiei prea repede. In fond trupul celui executat era un TROFEU cu ghilimelele de rigoare ne puse. In aceasta ipoteza, aiurita pentru unii, OSAMA antrenat de americani, cu familia sub protectia americanilor, va intra  intr-un program de reintegrare sociala sub o alta identitate, ca doar e fiu de print. Restul actiunilor fac parte din seria foto shoc sau foto shop (photo shop).  

Justificata, sau nu, interventia comando-ului din Pakistan sufera comentarii atat de la cunoscatori cat si de la cei care sunt diletanti (o alta vorba a unui coleg din spatiu virtual).

Cand trupele USA trimit drone combat (avioane fara pilot dar cu capacitate de lupta) si omoara sute de civili in Libia, nu exista nici un terorist? Cand moare un american este jale mare si imediat sunt catalogati drept teroristi cei implicati!
Vorbim de democratie dar nu conteaza idealurile celorlalti ci numai interesele grupului mai tare.

In urma cu ceva timp, un ostas american il omora pe THEO PETER, in Bucuresti, ca urmare a unui accident rutier, iar oficialii americani nici macar nu au dorit sa il supuna judecatii drepte a STATULUI ROMAN, un stat aliat si subordonat total, de ceva vreme.
Extragerea criminalului din fata justitiei cum se numeste?

In Romania, se amplaseaza ”baze militare”, ”baze cu scut antirachete” si romani sunt umiliti cand solicita o VIZA de intrare pe teritoriu SUA.
Dreptul cetateanului roman de a vizita SUA sau de a-si revedea rudele din SUA este o loterie perpetua nu un drept.

Noi, sau ma rog cei care ne reprezinta de 20 de ani, ii sarutam in partea ascunsa soarelui pe americani si ei  ne scuipa seminte in ochi. Daca cineva isi inchipuie ca acordul ”VIZA” pentru america este corect se inseala. Totul este  subiectiv in actul de acordare a vizei si tine exclusiv de ”cheful” sau plictisul functionarului de la ghiseu si de informatiile furnizate de ”autoritatile romane„ pe desk-ul din fata functionarului ce reprezinta USA.
Documentele solicitate sunt o ”abureala” pentru prosti.

Ipotenta Ministerului Afacerilor Externe din Romania se vede cu ochi inchisi. Cand un Ministru roman de externe spune ca sunt doua dosare diferite, cel de vize si cel cu scutul militar arata neputinta de a-si scoate gatul de sub bocancul american.

Eu inteleg ca nu sunt doi parteneri egali care discuta toata problematica dintre doua state dar macar sa puna problema de principiu? Oare noi de ce nu am inventa VIZE cu UN dolar pretul pentru cetatenii sin statul aliat?
 
Suntem martorii unui ”FLIT” TOTAL dat de americani. Se pare ca un cetatean american, are dreptul de a ignora orice norma elementara de drept si fara a avea in vocabular, o scuza.

Pasivitatea comunitatii internationale la democratia impusa prin forta globalizarii se va intoarce ca un bumerang impotriva statelor insasi.

O democratie cat ar fi de democratie are un maximum  de exprimare. Depasirea acestui prag de actiune devine un pericol chiar pentru democratie  si pentru comunitate.

Cand vedem astfel de executii in direct ma intreb care este diferenta intre comunism si capitalism?

Ambasada Republicii IRAN la Bucuresti il stie tot pe ILIESCU I. Presedinte in anul 2011

Vizitand pagina web a Amabasadei Republicii IRAN la Bucuresti am constatat ca oficialii de la Externe din Teheran nu l-au schimbat pe Ion Iliescu din functia de presedinte,

urmati link: http://www.iranembassy.ro/links.htm
http://www.iranembassy.ro/links.htm

23.04.2011

Dreptul Ungariei.... e dreptul populatiei care traieste acolo!!!

Ungaria isi creioneaza o noua Constitutie si bine face. Nu inteleg de ce treuie pusa la zid, de ce Constitutia trebuie sa fie la comanda unora sau altora! Constitutia treuie sa fie a poporului ungar si nu a celor din spatele lui ”amnesty international” ai a altor societati ce doresc altceva decat isi doresc ungurii.


In  Ungaria:  Articolul L al noii Constituţii ar putea deschide calea pentru introducerea unei interdicţii explicite privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Va ÎNTREB: Ce este rau in asta? Eu cred ca e super OK. Toti frustati homo din EU, fac presiuni la distrugerea normalitatii de convietuire.



Pe de altă parte, ziarul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung nu are nicio problemă cu noua Constituţie  "Preambulul ar putea să pară învechit ţărilor occidentale. Cu toate acestea, pentru majoritatea ungurilor din ţară şi din străinătate referinţa la 'credinţa ridicată la rang naţional' este demnă de a fi inclusă în Constituţie, asemenea referinţelor la căsătorie şi familie ca fiind fundamentele societăţii şi statului. Nu există dovezi clare în text care să ateste că amendamentele nu respectă valorile europene, precum pretind opozanţii lui Orban".



As vrea sa avem in ROMANIA un Guvern cu asa coloana vertebrala si chiar imi doresc, poate sa fiu maghiar, din cand in cand. 

21.04.2011

Dreptul cetateanului de onoare!

Consilierii judeţeni au votat miercuri o hotărâre prin care Constantinescu Victor-Romulus, Rus Ioan, Şerban Graţian-Ioan şi Nicoară Marius-Petre, preşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj în perioada 1992-2008, au primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj pentru meritele deosebite şi implicarea în dezvoltarea şi modernizarea judeţului Cluj.

LA prima vedere este o stire, este o activitate a Consiliului Judetean, dar la o analiza mai rece se observa ridicolul activitatii Consiliului. Coalitia nou create are o agenda importanta si prioritizeaza aplicarea masurilor de opozitie constructive. Se vede treaba ca rezultatul coalitiei este ceva de genul  ”ia si tie” ”da si mie”... Acesta initiative de  vot incrucisat demonstreaza ca de fapt  deciziile in Consiliul Judetean sunt numai pentru a crea eveniment politic de presa.... 

Intreb si eu: Ce merite are un Presedinte de Consiliu Judetean, altele decat acelea ca a facut ce trebuia sa faca, adica si-a facut ”treaba” ca sa fie votat la pachet cu ante si/sau predecesorii sai?

Eu consider ca un presedinte la Consiliul Judetean isi exercita astributiile de serviciu la care a aderat prin acceptarea candidaturii la scrutinul electoral. Pe perioada demnitatii ”a fost la serviciu  si-a exercitat atributiile ce ii reveneau pe postul respectiv si pentru care au avut ”venituri” si salariale (nimic nu e voluntar).

Eu cred ca in acest context ar trebuia stipulate in LEGE ca toate persoanele ce indeplinesc functia de presedinte de Consiliu Judetean  sa devina automat ”cetateni de onoare”.  Nu vad ce legatura dintre  statutul de functionar public in slujba cetateanului si ”cetatenia de onoare”. Persoanele respective au fost votate in bloc (la gramada in aceiasi sedinta).

Exista foarte multi ambasadori ai CLUJULUI, oameni de stiinta, profesori universitari DHC, sportivi, medici, care nu au fost pusi in discutia cetateniei de onoare, desi au facut mult pentru judeteul CLUJ in plan international si intern.

 Cred ca pentru acest ”titlu” ar trebui sa se faca un referendum.. altfel suntem  in opera lui Caragiale .... si cred ca devenim mult prea mici desi suntem mari.

Nu pun in discutia  valoare acestor ”titularizati” pentru ca ii cunosc si sunt oameni deosebiti si probabil fiecare la rindul lui merita distinctia ”votata” dar nu asa, (en-gros) la gramada,  ci fiecare caz in parte cu bune si rele. Cred ca demonetizam notiunea de ”onoare” a cetateanului simplu care nu a ajuns presedinte de Consiliu Judetean. <<...>>

09.04.2011

Subminarea economiei si a tarii in mod programat si voit de niste tradatori cu functii

Un exceptional reportaj al ANTENEI 3 despre aurul romanesc si tradarea interesului national de catre persoanele care au condus destinele Romaniei de la ILIESCU  pana in prezent. Avem in reportaj un demnitar care se vede de la o posta ca e vandut cu suflet cu tot, Victor Patrascoiu, si prosteste lumea cu concluzii halucinante chiar in reportaj. Omu spune ca existau costuri care nu erau acoperite. Pai bine monsher de ce dezinformezi si nu spui adevarul ca subventiile nu se reintorceau la stat. Adica statul din buget acorda subventie de exploatare, iar la export subventia a fost profit curat, iar in cazul cumparari de catre BNR a fost, profit regasit probabil in salariile si bunastarea "alesilor".

Acum ar trebui sa vedem un DNA sau DIICOT care sa ii intrebe pe toti cei care au guvernat Romania si au actionat impotriva intrereselor statului ROMAN. Indivizi care ar trebui sa scrie subsemnatul .... in fata procurorilor si sa  plateasca pentru abuz-ul in functie nu sa candideze din nou ca niste candizi nevinovati.




08.04.2011

Conducatorii de tara intre amante si ipotenta de a conduce tara ca Romania

Istoria noastra asa cum se modifica tot timpul (dupa cluburile de putere si interese de la un moment dat) ne descriu o sumedenie de domnitori, regi, presedinti care mai de care neputinciosi si fara viziune manageriala. Eu nu sunt un bun cunoscator al ISTORIEI ca stiinta dar am avut ocazia sa am discutii cu oameni ai momentelor din Romania ultimilor o suta de ani si am apreciat mai corect situatia decat cea privita prin lentila cercetatorului istoric format din inginer. Sa nu uitam ca in ultimii douazeci de ani  in Romania nu se cauta decat colaboratori ai securitatii romane (colaboratori celorlate securitati din lume nu au probleme sunt parlamentari), asta ca sa uitam ca este saracie si anarhia din Romania si pe nici un cercetator nu il intereseaza sa completeze perioade albe din filele existentiale ale poporului roman. Am vazut recent un filmulet in care un cercetator american, Keith MASSEY a decriptat celebrele tablite de la TARTARIA cele mai vechi inscrisuri din LUME. Am vazut si ercetatori romani care le ignora sau le depreciaza valoarea, parca ar fi a dusmanilor. Consider ca si daca nu ar fi asa, faptul ca vin turisti sa vada o legenda inventata sau un site cu aceste Tablite, toata lumea castiga.  Am vazut pe alti strini ca se lauda cu ce avem noi, dar noi ce facem ??? Vorbim cu foarte mare grijã,  ca nu avem voie sã deranjam tãrile din jur, cel putin asa se exprima un fost presedinte. 


Am inteles aversiunea unor istorici fata de un domnitor ca si A.I. Cuza, care a modernizat prea mult si prea repede societatea romaneasca si a fost etichetat in consecinta ca ar fi avut amanta fiind silit cu pusca sa abdice  (Amanta lui Cuza, Maria Obrenovici, era fiica unui latifundiar ce se împotrivea unirii. Istoricul Constantin Giurescu scria despre amanta lui Cuza că era „mai frumoasă şi mai feminină decât doamna Elena” şi că era „fiica antiunionistului Costin Catargi şi vroia să ia locul doamnei nu doar în inima principelui, dar şi pe tron”)


Am inteles tot de la istorici ca primul si al doilea rege au fost buni conducatori de tara si devotati statului Roman, iar al treilea pentru ca avea idei nationaliste a fost etichetat tot cu o amanta (Elena Lupescu) si silit sa plece ca si cand nu putea sa traiasca cu femeia care ii placea. Ultimul rege, nu a avut amanta, se zice oficial,  dar a facut un copil cu o alta femeie, ce se doreste a fi recunoscut de tata (ce suflet are acest tata.. ca nu isi recunoaste nici la varsta senectutii pruncul care si el este in varsta a III-a, deci om batrin).


Au urmat apoi sefi de stat care nu au avut amante, (nu a rasuflat nimic) dar au avut sotii alese cu grija de sovieticii (gen ANA PAUKER) care aranjau din timp socotelile astfel incat "prima celula a societatii" , asa defineau comunistii familia, (familia presedintelui era prima, nu?) sa fie pe placul celor care conduceau in realitate.


In istoria moderna avem similitudini intre Al I Cuza, Carol II si Basescu, femeile descrise de presa vremurilor. Vedem in cablograme ca ziaristii ce se autointituleaza analisti isi dau cu presupusul ca Basescu "poate" si are amante. Eu zic ca daca o fi adevarat, bravo lui!


Istoria recenta l-a suprins si pe romanul nascut dincolo de Prut, la TIGHINA. Persoanele nascute in Uniunea Sovietica si nu numai erau "ajutate" de serviciile speciale sovietice sa ajunga in functii importante fiind monitorizate cu atentie.  Emil Constantinescu este al doilea pion al tablei de sah dupa Iliescu care trebuia sa faca jocurile Moscovei in Romania. Degeaba pun mogulii reflectoarele pe EL acum si il scot de la naftalina ca pe un GURU .... ne aducem aminte ce fapte de "glorie" a facut...  A acceptat  un TRATAT rusinos pentru tara adoptiva ROMANIA. Prin tratatul cu UKRAINA a raspuns prezent la comanda rusilor (exploatat in orb fireste). Nu a uitat sa se scuze fata de RUSI, spunand „Eu, ca presedinte, trebuie sã vorbesc cu foarte mare grijã, nu am voie sã deranjez tãrile din jur” (Emil CONSTANTINESCU).
Cum vine aia monsher? Un presedinte de tara este un sobolan care trebuie sa stea sa nu deranjeze?
Acum, se pare ca si-a uitat neputinta de a vrobii TARE si ne da lectii de dictie....


A, da,  sa nu uit, parca si Constantinescu Emil era etichetat de presa cu o amanta pe la Paris si cu una pe la dispensarul medical de la Cotroceni [nume predestinat - COTROceni :) ]. Presa spune ca Fostul presedinte Emil Constantinescu , in varsta de 68 de ani, a revenit in bratele unei vechi iubite. Politicianul traieste o poveste de dragoste cu doctorita Daniela Rosca (52 de ani), femeia care in 2002 a recunoscut ca a fost amanta presedintelui Constantinescu in timpul mandatului sau. 


Ma intreb: daca o fi adevarat ca are o amanta, sa ii fie de bine, dar cand este cu femeia, vorbeste cu multa grija ca sa nu deranjeze vecinii???? ca la carma statului asa vedea politica.....de sub plapuma si in surdina. Despre acest tratat => Tratatul cu Ukraina semnat la neptun la 2 iunie 1997

bmd - simplu, nu? Intra pe site!