In Codul de procedură penală se apreciază în Art. 99 - Sarcina probei
(1) În acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vătămată, suspectul şi părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
Observăm că în ultima vreme persoanele cercetate care trebuie să își dovedească nevinovăția din arest. Arestul preventiv nu mai este o masură excepțională ci devine o procedură clasică chiar cotidiană. Se observă cu ochiul liber o deformație pe care o suferă magistrații procurori și o ură impotriva a tot și a toate (suspiciuni tot timpul). Sigur că suspiciunea face parte din obiectul muncii de anchetă, dar de la a fi un instrument de lucru la a fi un mod de viață e CALE LUNGĂ. Cum să arestezi ”preventiv” pe toată lumea care a căzut pradă unor delațiuni nedovedite (forțate, sau subiective uneori). Să nu uităm că și Elena Ceaușescu, cerea proba afirmațiilor, probă ce nu a apărut nici după 25 de ani. Probabil atunci, in condiții complexe sociale si politice, s-a inversat sarcina probei in cercetarea penală. Ceaușescu arestat fiind trebuia să dovedească morții puși in sarcină. După 25 de ani, proba faptelor penale de către procuror se rezumă la fisiere audio video și la delațiune. Noi vorbim cu semenii nostri tot timpul, orice, fără să consțientizăm că o glumă, un banc, un gand poate sa ne incrimineze ca pe vremea naziștilor sau/si a sovieticilor. Cine spală onoarea și imaginea acestor persoane arestate pe discuții telefonice sau pe delatiuni dacă se dovedește că nu sunt vinovate, in finalul priocesului penal? Sunt si cazuri multe care au la baza probe consistente, nu numai probe bazate pe presiunea mediatica. În aceste cazuri persoanele care sunt găsite de judecător vinovate sunt condamnate pentru fapte. Cine dă dreptul mecanismului de justiției să distrugă imaginea publică și drepturile fundamentale ale unei persoane cercetate, condamnate și care plătește pentru faptele sale cu privare de drepturi si libertate. A fi discreditat în societate prin mass media de către instrumentele judiciare și de ordine a statului de drept nu cred că este o masură ce poate fi incadrată ca drept constituțional.
Justiția nu trebuie făcută la televiziune sau pe internet!!! Persoanele anchetate si judecate plătesc pe normele de drept penal sau si civil. Nu scrie nici unde ca trebuie să plătească si socio-familial.
Măsura de amendare a Codului Penal consider ca este bună. Parlamentul în schimb nu beneficiază de o imagine publică și de o comunicare adecvată prin care să înțeleagă urmașii sovieticilor (ana pauker, & co) că vrem să trăim ca și in USA, UK, UE și nu ne dorim din nou un SOVIET SUPREM cu TRIBUNALE POPULARE.
Multe persoane nu fac distincția că un om chiar daca este in libertate, tot este cercetat pentru fapte penale. Acțiunea penală merge cu sau fară reținere prealabilă judecății.
Comentarii